Moara cu noroc - nuvela realist-psihologica

                                Moara cu noroc

Opera moara cu noroc scrisa de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologica in care dimnesiunea psihologica vizeaza personajele dintr-o perspectiva obiectiva. Viziunea despre lume a scriitorului ardelean este in conformitate cu principiile morale ale vremii, Slavici prezentand in acelasi timp societatea traditionala in spiritul junimist, dar si cu orientarile curentului realist prin crearea unui cadru, a unei intamplari si a unor personaje ce reflecta realitatea vremii.


Tema - doua perspectiva complementare  - sociala (dorinta lui Ghita de a-si depasi statutul social)
                                                                   -psihologica moralizatoare (consecintele lacomiei si ale obsesiei pentru bani)
Nuvela prezinta astfel un conflict interios trait de Ghita, acesta pierzandu-si increderea in pragmatismul sau si, mai apoi, in familia, asociat cu un conflict exterior, social si etic.

Titlul sugereaza prin cuvantul ”moara” dorinta lui Ghita de a prospera. Numele locului unde se petrece actiunea accentueaza impactul pe care il are mutarea la han asupra caracterului si vietii hangiului. Cuvantul ”noroc” ironizeaza deznodamantul tragic al nuvelei, moara macinand destinul familiei.

Detaliile spatio temporale plaseaza actiunea intr-un spatiu real, transilvanean. Timpul desfasurarii actiunii este a doua perioada a secolului al XIX lea. Prin aceste detalii Slavici ofera o viziune traditionalista asupra societatii romanesti, realizand o critica la adresa omului lacom.

Incipitul - prolog- relatiile din familie

              - imaginea initiala a lui Ghita si a morii

              -dialogul dintre Ghita si soacra dezvaluie viziunea autorului despre lume, soarta percepe banul ca sursa de nenorocire. Viziunea ei este traditionalist-conservatoare: destinul sa ramana nemodificat si omul sa se multumeasca cu ce are.

               -mutarea la han e initial o decizie buna. Prosperitate, viata mai buna etc.

Totul se schimba cu venirea Samadaului. Initial Ghita nu doreste sa ii ofere informatii si pastreaza o distanta fata de acesta. Interventia soacrei si modul in care aceasta il prezinta pe Ghita ii dezvalui Samadaului sabiciunile acestora: familia. Din momentul in care Lica ii ofera bani, lacomia latenta a lui Ghita devine vizibila. Lica devine modelul omului ce are toate defectele societatii, iar hangiul viitorul avar, fara limite.

Pe parcurs, temandu-se de amenintarile Samadaului, Ghita cumpara arme, caini, angajeaza o sluga. Informatiile pe care i le furnizeaza Samadaului vor fi folosite pentru jefuirea arendasului si uciderea unei vaduve si a fiului ei. Conflictul nuvelei incepe sa se contureze pe plan interior, important fiind momentul in care Ghita contientizeaza schimbarile din viata sa si le accepta, cautand justificare pentru faptele sale.

Degradarea casniciei provine din orgoliul barbatului de a nu parea slab in fata sotiei si de a pastra imaginea unui om cinstit pentru copii sai. El devine tot mai inchis in sine si se indeparteaza de familie, devenind rece fata de Ana si copii. Astfel, autorul evidentiaza modul in care setea de bani destrama o familie, in ciuda dorintei hangiului de a le oferi un trai mai bun.

 Momentul in care degradarea hangiului este cel mai usor vizibila este in preajma procesului Samadaului cand depunde marturie mincinoasa in favoarea lui Lica. Ghita constientizeaza ca a pierdut respectul Anei si nu mai este un tata model. Disperat, decide sa intrerupa intelegerile cu Samadaul.Prin modul in care Ghita realizeqaza greselile facute, Slavici scoate in evidenta aspectul tragic al intamplarilor, sustinandu-si viziunea asupra lacomiei: omul incatusat de dorinta de avutie este predestinat suferintei.

Prin alierea cu Pintea, Ghita face o ultima incercare de a deveni cinstit. In preajma Pastelui, soacra si copii pleaca la oras, dar el considera ca are nevoie de Ana, lasand-o la han. In acest ultim ceas, accepta banii de la Lica, dezvaluind iar adevaratul sau caracter.

O scena semnificativa este momentul in care Ghita isi constrange sotia sa danseze cu Lica. Imaginea se focalizeaza pe cei trei, dezvaluind reactiile fiecaruia. In ochii Anei, Samadaul este umanizat, incepe sa ii vada partile bune. Acesta, din atitudinea femeii, ii intelege slabiciunile. Pe de alta parte, Ghita ii priveste pe cei doi, urmand ca, mai apoi, sa o ucida pe Ana din gelozie. Omul lui Lica, Raut il va ucide la randul sau pe Ghita. Din orgoliul de a nu fi prins si pedepsit pentru faptele sale, Samadaul se sinucide. Acest deznodamant ofera simetrie operei, crucile de pe drumul spre moara, amintite in incipit, prevestind mortile. Astfel, autorul reafirma credinta intr-un destin tragic al tuturor avarilor si evidentiaza faptul ca toti oamenii implicati direct in intelegerile dintre Ghita si Lica au avut de suferit. Moara insasi aarde, focul avand rol purificatol. Batrana revine la han, si vazand cele intamplate, afirma ca aceea le-a fost soarta si ca viata merge inainte.

In concluzie, Ioan Slavici construieste in opera sa o fresca a societatii in care acesta a trait, cu scopul de a scoate in evidenta viciile umane, pentru a contribui la corectarea acestora.

                                       

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

                                                                                                   Poezia

Modernismul reprezinta o schimbare in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor principii noi de creatie. In felul acesta modernismul include curentele artistice novatoare precum : simbolismul, expresionismul si suprarealismul.

Poezia scrisa de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului sau volum ”Poemele lumii”, si face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii interbelice. In viziunea lui Blaga lumina are mai multe conotatii, de la viata si vitalism pana la iubire, cunoastere si chiar divinitate.

Tema este artistul si relatia sa cu lumea. Totodata aceasta este si una filosofica, specific modernismului, descriind prin metaforele ”lumina mea” si ”lumina altora” cele doua tipuri de cunoastere specifice universului filosofic blagian. Astfel, poetul plaseaza in opozitie atitudinea poetica de potentare a misterelor universului - cunoasterea luciferica fata de intentia de a explica lumea intr-un mod rational, cunoasterea paradisiaca. Cunoasterea lumii in planul creatiei este posibila doar prin iubire, implicare afectiva si daruire. (Eu nu strivesc.../Caci eu iubesc...).

Titlul este o structura ampla, enuntiativa, care defineste raportul artist-univers. Plasarea initiala a pronumelui ”eu”, marca a eului liric subiectiv, corespunde influentelor expresioniste, exprima atitudinea poetului-filozof de protejare a misterelor lumii. Verbul la forma negatica dezvaluie refuzul cunoasterii de tip rational si dorinta de cunoastere luciferica, poetica. Metafora revelatorie ”corola de minuni a lumii”, imagine a perfectiunii, semnifica prin ideea de cerc, misterele universale pe care poetul le protejeaza si le va iubi mereu.

Din punct de vedere compozitional, discursul poetic este construit ca un monolog liric confesiv, nu este structurat strofic, folosindu-se tehnica ingambamentului, caracteristica formala a poeziei moderne. Continutul este organizat in trei secvente bazandu-se pe ”lumina mea” si ”lumina altora” sau pe cele doua moduri de cunoastere. Titlul este reluat ca prim vers iar sensul sau este imbogatit de lantul de metafore, urmand a fi intregit de ultimul vers. (Eu nu strivesc.../caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze, si morminte) Termenii enumeratiei devin teme majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole ce adaposteste tainele universului: flori- viata, frumosul, ochi-cunoasterea, buze-iubirea, rostirea, morminte-marea taina a mortii.

Primele cinci versuri alcatuiesc prima secventa care detaliaza relatia eu-univers. Continutul de idei se organizeaza pe un scenariu al calatoriei initiatice: fiinta are revelatia unor intruchipari concrete ale miracolului vietii si ale misterelor mortii, pe care nu vrea sa le destrame. Atitudinea eului este redata prin verbe cu forma negativa (nu strivesc, nu ucid), iar tainele descoperite sunt redate prin ponderea de metafore specifice modernismului.

Secventa a doua detaliaza un alt mod de cunoastere, cea paradisiaca. Aceasta este figurata poetic de metafora ”lumina”altora si se asociaza cu verbul ”sugruma” care, prin sensul sau, denota ca incercarea de a intelege si a denumi tainele lumii reprezinta un mod de distrugere. Cunoasterea luciferica pentru care opteaza poetul este comparata cu lumina selenara. Lumina lunii dezvaluie partial misterele lumii, in acord cu atitudinea creatorului care vrea sa le protejeze (asa imbogatesc si eu intunecata zare). Se observa crearea unui camp semantic al misterului configurat prin termeni ca ”intunecata zare”, ”sfant mister” si intregit de contructii lexicale realizate cu prefixul de negatie ”ne-nteles, nepatruns”. Se sugereaza astfel ca actul de creatie aprofundeaza misterele, nu le dezvaluie.

(tot ce-i neinteles se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari)

Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol concluziv, exprimata prin raportul de cauzalitate ”caci”. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (tot se schimba sub ochii mei) si de iubire (caci eu iubesc...). Aceasta ultima secvenra defineste prin opozitie cunoasterea luciferica. Prin conjunctia adversativa ”dar” se stabileste raportul eu-altii.

De asemenea forma moderna a poeziei reprezinta o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideilor si a sentimentelor. Principala inovatie a lui Lucian Blaga, la nivelul limbajului, o reprezinta metafora, atat cea revelatorie (corola de minuni) cat si cea plasticizata (vraja napatrunsului ascuns). Se identifica deci, predispozitia poetului catre metaforizare, trasatura a liricii moderne care confera limbajului poetic ambiguitate.

In concluzie, poezia este o arta poetica moderna prin valorificarea unor elemente specifice expresionismului: relatia fiintei cu universul din jurul sau, cultivarea misterelor si caracterul subiectiv al discursului.

Flori de mucigai - estetica uratului

                                                                                                              

                   

                                                                                                                       Poezia

Tendinta literara ce isi propune desprinderea de conservatorismul specific perioadelor anterioare, modernisul muta accentul pe amplul fenomen de intelectualizare a prozei si poeziei. Viziunea moderna se regaseste in textul poetic prin diversitatea tematica si cultivarea metaforelor, valorificand simbolurile, alaturi de ignorarea regulilor de redactare.

Poezia ”Flori de mucigai” se afla in deschiderea volumului omonim si constituie o arta poetica argheziana, fiind un prim indiciu al caracterului sau programatic. Prin rezonanta titlului se creeaza o legatura cu ”Florile raului” scrisa de Charles Baudelaire, precursorul poeziei moderna, ce aduce in prim plan principiile esteticii uratului. Daca poetul francez aducea in prim plan o atmosfera sumbra, cel roman, prin estetica uratului, apeleaza la cuvinte sau expresii considerate nepotrivite, carora le confera valente poetice prin crearea unor contexte inedite.                                                                                                                                                                                                                 

Titlul - structura nominala, metafora oximoronica - florile sugereaza frumusetea, puritatea

                                                                                 - mucigaiul este uratul, intunericul

Imaginea creata este definitorie pentru o lume a valorilor alterate - inchisoarea. Florile pot simboliza creatia, iar mucigaiul solul din care au crescut.

Tema - efortul artistului framantat de dorinta de creatie, intr-un mediu ostil, lipsit de obiectele necesare (scrie cu ”unghia pe tencuiala”)

         -versurile devin produsul nelinistii si tulburarilor interioare

Discursul liric - structura neomogena - o strofa polimorfa si un catren in relatie de corespondenta

                         - structurat in cateva secvente lirice ce contureaza un imaginar al temnitei

Prima parte  - sugereaza dorinta chinuitoare a artistului de a se exprima in lumea in care este prizonier

                       - inceput abrupt prin verbe la perfectul compus (am scris) care anunta problematica scrisului

                      - ”tencuiala”, ”parete de firida goala” sugereaza spatiul, ”pe intuneric” indica timpul, iar ”in singuratate” devaluie modalitatea in care poetul este constrans sa scrie in conditii neprielnice.

                      - solitutinea - simboluri ale conditiei de damnat (tencuiala, parete, intuneric)

                      - se simte parasit de ajutorul divin, atitudine ce reiese din enumerarea simbolurilor sacre : taurul (forta spirituala), leul (intelepciunea), vulturul (libertatea) insotite de adverbul ”nici”. Referintele biblice la adresa doar a trei dintre cei patru evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan) care se afla in stransa legatura cu divinitatea si ajutorul dumnezeiesc,  accentueaza starea de solitudine

                       figura de stil dominanta este enumeratia, cuvantul ”stihuri” folosit pentru denumirea versurilor evidentiaza vechimea poeziei, capabila insa de a se schimba, dobandind diferite forme, tipice modernismului. ”Stihuri de acum” indica o opozitie fata de ce a fost inainte, versuri care nu mai tin cont de regulile clasice.

                      - iese din temporalitate ”fara an”

                      - metaforele ”sete de apa” si ”foame de scrum” au conotatii biblice, simbolizand setea de cunoastere ce provoaca o combustie interioara puternica redata prin simbolul ”scrum”

Impasul creator este dat de tocirea unghiei ingeresti ce sugereaza ”scrisul frumos”. Aceasta nu mai creste sugestie a faptului ca nici artistul nu se mai regaseste pe sine.

Se evidentiaza faptul ca toate lucrurile bune se consuma (phanta rey) si omul trebuie sa isi termine singur creatia, fara ajutor divin. Unghia de la mana stanga este solutia propusa- scrisul urat la care creatorul ajunge neputincios fiind sa ma folosesca cuvintele potrivite, cele alese de societate si considerate frumoase.

 In ultima secventa este conturata o atmosfera sumbra, finalul fiind impresionant prin efortul supraomenesc depus de creatorul dornic sa scrie. Se pune in lumina raportul omului cu sacrul, tema specifica modernismului. Astfel folosirea mainii stangi in terminarea creatiei reprezinta pactul faustic pe care este dispus sa il faca. In antiteza cu unghia ingereasca, cea de la mana stanga reprezinta partea demonica implicata in crearea artei.

In concluzie poezie Flori de mucigai este o opera de rafinament, de subtilitate artistica, ea dand glas unor trairi profunde ale creatorului aflat in solitudine. Apartenenta la modernism este conferita de viziunea proprie asupra creatiei, de estetica uratului si elementele de versificatie.

Plumb - G. Bacovia

 

Plumb

Simbolismul este un curent literar artistic aparut in Franta in a doua jumatate a secolului al 19 lea ca o reactie impotriva romantismului, realismului si parnasianismului.

Poezia Plumb este emblematica pentru universul liric bacovian, fiind publicata in deschiderea volumului de debut, cu acelasi titlu in 1916, in care motvul solitudinii apasatoare este elementul de recurenta.

Textul poetic se inscrie in lirica ismbolista prin folosirea unei multitudini de simboluri, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Instrainarea, izolarea, solitutinea, starea de apasare se circumscriu esteticii simboliste. Starile sufleteste sunt transmise prin intermediul sugestiei care cultiva diverse senzatii (vizuale, tactile). Poezia exploateaza starile produse de elementuele decorului funebru, cultivarea simbolului fiind caracteristica acestui curent. Cele recurente ale operei bacoviene (plumb, cavou, singur) confera ambiguitate prin plurivalenta semnificatiilor.

Tema poeziei este tipic modernista, ilustrand atat presentimentul mortii cat si conditia poetului intr-o societate artificiala, gri, monotona. Moartea este vazuta ca finalitatea strivirii fiintei prin apasarea ca de plumb a vietii.

Titlul poeziei este simbolul plumb care sugereaza, de asemenea, greutatea sufocanta, universul monoton, inchiderea spatiului. Acesta devine laitmotiv in jurul caruia se va organiza intreg discursul poetic. Prin forma nearticulata a substantivului se sugereaza generalitatea, moartea inevitabila. Vocala ”u” inchisa intre cele patru consoane evidentiaza spatiul restrans, fara scapare.

Din punct de vedere structural poezia este alcatuita din doua catrene simetrice. Reluarea cuvantului ”plumb” de sase ori, in pozitii simetrice configureaza atmosfera lirica. Ca element anorganic sugereaza mineralizarea; greutatea denota apasare sufleteasca, prabusirea interioara, culoarea gri reda tristetea, monotonia, absenta sentimentelor. Relatia dintre cele doua strofe ilustreaza principiul simbolist al corespondentelor, astfel in prima parte este surprins un cadru impregnat de semne ale destramarii, iar a doua sugereaza straile sufletesti ale fiintei, aflate in stransa legatura cu aspectul dezolant si macabru al mediului inconjurator.

Primul vers ”dormeau adanc sicriele de plumb” cuprinde doua elemente specifice liricii bacoviene (sicrie si plumb), ce conduc la identificarea campului lexico-gramatical al mortii. Tot cu aceasta conotatie se foloseste si verbul la imperfect (”dormeau”) ce accentueaza starea, moartea ca un somn adanc. Cuvantul plumb plasat la finalul versurilor sugereaza inchiderea. In aceasta strofa sunt surprinse elemente ale cadrului spatial in care eul este captiv, cavoul reprezentand unversul interior. Elementele decorului funerer sunt ”florile de plumb”, ”vestmant funerar” , ”coroanele de plumb”, ”sicriele de plumb”. Prin repetarea epitetului ”de plumb” se insista asupra existentei mohorate lipsita de posibilitatea inaltarii. Lucrurile frumoase din viata dispar, florile sunt impietrite. Sintagmele ”coroane de plumb/ flori de plumb” fac trimitere la artificiile funerare din micile orase de provincie si denota lipsa bunului gust. Viata citadina este un cadru modern, specific simbolismului. Vantul dinamizeaza tabloul, producand senzatii de rece, fiori ai mortii, sugerate auditiv ”scartaiau coloanele de plumb”.

Strofa a doua sta sub semnul tragicului, existentei. ”Dormea intors amorul meu de plumb”, imperfectul verbului indica o situatie durativa, absenta iubirii. Epitetul ”intors” ofera momentului un sens tragic, sugerand despartirea, intoarcerea cu fata spre apus. (L.Blaga) ”Aripile de plumb” presupun un zbor in jos, o cadere grea. Strigatul sugereaza spaima de neant a fiintei, iar verbul la persoana I singular accentueaza intoarcerea spre un plan subiectiv. Cele doua verbe la perfectul compus ”am inceput” si ”sa strig” sugereaza disperarea eului cand cand realizeaza ca universul este invaluit in aerul mortii.

Elementele naturii primordiale frigul si vantul produc in poezie disolutia materiei si sugereaza perceptia prin senzatii tactile a vidului sufletesc.

La nivel prozodic, ”Plumb” este riguros construita, sugerand prezenta mortii prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe si ritm iambic. Muzicalitatea interioara e data de repetitii, paralelism si pauza (puncte de suspensie).

In concluzie, poezia Plumb este o meditatie pe tema mortii, dominata de straniu si macabru si valorificand obsesiv semnificatiile metalului greu (plumbul), simbol repetat simetric in ambele strofe, constituie un paralelism compozitional. Sensibilitatea simbolista anuleaza deci orice impuls vital si face din viata un ”sfarsit continu”. (Ion Caraion) 

M-am hotarat sa devin prost - Jurnal de lectura

Martin Page este un scriitor francez, nascut in 1975. Acesta a debutat cu opera ”M-am hotarat sa  devin prost” in anul 2001 care, ulterior a fost publicata si in alte limbi.

Ziua 1.
In carte se dezvaluie viata de zi cu zi a unui tanar inteligent, superior celorlalti, care se raporteaza mai greu la persoanele din jurul sau.
”deghizarea inteligentei iti ofera o imortalitate de hartie”
Antoine isi vede capacitatea intelectuala ca pe o boala neinteleasa. El simte ca este diferit fata de ceilalti si, paradoxal, isi doreste o viata simpla, banala. Probabil ca atunci cand nu ai nimic, iti doresti mai mult si cu cat descoperi mai multe cu atat iti doresti sa stii mai putin. Initial el nu pare o persoana atat de diferita, ci chiar un student normal. Inteligenta lui este ascunsa si se observa prin observatiile subtile pe care le face, prin analiza lucrurilor, conexiunile rapide intre diverse evenimente si subiecte. Inteligenta nu depinde de volumul de materie pe care il avem ci de legaturile pe care le putem face intre ceea ce cunoastem si vedem, intre elemente din trecut, prezent si viitor, intre materii si persoane.

”cauza nefericirii lui era propria minte”
Cel mai trist lucru, cred, este sa fii captiv in mintea ta. Fie ca orizontul este mai mult sau mai putin deschis sau apa mai adanca, singurul lucru care ne margineste de fapt suntem noi. Antoine se intristeaza singur. Realizeaza ca nu este fericit si din dorinta de a fi normal, de a fi ca ceilalti oameni, modele pe care le-a vazut pe strada, in societatea, doreste sa se schimbe. El chiar analizeaza defectele si comportamentul celorlalti si pentru a-i intelege, le adopta. Prin simplul fapt ca incearca sa se limiteze singur, analizeaza si mai mult situatiile in care se afla.

”prefer o boala care incape intr-o sticla, mai degraba decat o boala imateriala”
La inceput, incearca sa devina alcoolic. Si greseste inca de la inceput. Invata cum e sa fii alcoolic. Studiaza diferitele bauturi si analizeaza efectele lor. Chiar si atunci cand incearca sa fie altcineva este tot el insusi. Ceea ce gandesti nu poti ascunde si nu poti nega.

”e mai usor sa iei bacul decat sa te sinucizi”
Dupa ce a esuat in incercarea de a fi alcoolic, analizeaza, iar, comportamentul unor pesoane dintr-un grup de sprijin pentru cei ce au incercat sa se sinucida. Desi vrea, nu poate. Sinuciderea este prea cliche, iar mintea lui are nevoie de ceva mult mai special.

Ziua 2

Cum este obisnuit, isi analizeaza comportamentul. Scrie despre ce inseamna sa fii diferit, un geniu si cat este de greu sa se integreze in societate, desi prietenii lui il accepta asa cum este.

”Pe mаsurа ce pediatrul inşira calificativele ce-l caracterizau pe prietenul sаu, chipul acestuia se intuneca de parcа asta ar fi fost o listа a bolilor grave de care suferea”

 Ajunge la un doctor cu dorinta de a scapa de niste neuroni, dar ii sunt prescrise niste pastile. Renunta la carti, isi face abonament la sala, mananca fast-food, ceva ce detesta inainte,”i-ar fi plаcut sа punа o bombа aici”, isi cumpara haine noi. Devine exact opusul a ceea ce era. Si parca norocul este mereu cu el. Are o viata simpla, normala, ca un om obisnuit. Isi ia o slujba ca agent de bursa si din greseala varsa cafea pe laptop, efectuand o tranzactie care il face milionar. Isi schimba apartamentul si isi cumpara o masina scumpa, desi nu avea carnet.

”simţea o plаcere certа: plаcerea libertаţii”
 Dar totul are un pret. Prietenii incearca sa ii readuca memoria. Ii citesc pasaje din opere literare, dar in zadar. Antoine este arestat si isi pierde banii. Ajunge singur, in parc, unde o intalneste pe Clemence.

”— Ai un numаr de emoţii pe care nu trebuie sа-l depаşeşti?
 — Da, aşa e, altfel risc o supradozа. Sа nu-mi spui cа supradozele de emoţii sint geniale, nu sint obişnuit cu ele.”
Cu ea poate fi el insusi, fericit, fara a-si face griji ca e diferit. Cei doi decid sa priveasca oamenii, sa analizeze lumea, sa se plimbe, sa fie liberi in felul lor.

Finalul cartii este unul deschis, simplu. Antoine este fericit cu el insusi, impreuna cu o persoana alaturi de care viseaza la un viitor promitator.


Avand in vedere ca Antoine este construit ca un personaj indecis, cu tulburari de personalitate, il vedem schimbandu-si atitudinea de mai multe ori. Acest lucru poate fi asociat cu "Fight club", unde si acolo personajul este tulburat si vedem doua personalitati ale sale. Tinand cont de modul de a scrie a autorului si stilul analitic, opera se aseamana cu "Eseuri de indragostit", Alain de Botton, desi subiectul difera.


Intamplarile din carte au decurs rapid, firul narativ este simplu, scurt si la obiect. Sunt foarte dese pasaje de analiza a situatiilor in care se afla personajul principal, un geniu neinteles intr-o societate inferioara lui. Personal, nu m-a impresionat cartea in mod deosebit, nu am simtit ceva special cand citeam. Nu mi-a batut inima mai tare, nu mi-au transpirat palmele, nu simteam mirosul paginilor si o dorinta arzatoare de a o termina.Consider doar ca este o poveste speciala, a unui om neinteles si cred ca este important sa stim toti ca nu mereu ne putem schimba soarta asa cum ne dorim, unele lucruri ne pot influenta si schimba viata, fara a ne da seama.

Iluminismul

Iluminismul

Apare in sec 18 numit si Secolul Luminilor, punand accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, pe ridicarea popoarelor prin cultura.

Trasaturi:

1. promoveaza realismul si materialismul
2. are caracter laic, anticlerical, antifeudal, antidespotic
3. combate fanatismul si docmele
4. impune egalitatea intre oameni si libertate
5. sustine emanciparea maselor prin cultura
6. raspandeste cultura prin scoli si lucrari de popularizare

Reprezentanti:

Montesquien - Scrisori Persane

Johnatan Swift - Calatoriile lui Guliver

Voltaire - Candide

J J Rousseau - Emil/Despre educatie

In Romania/iluminism de origine franceza: (se identifica cu scoala ardeleana) 

Reprezentanti: Petru Maior, I.B. Deleanu (Tiganiada), Samuel Nicu , Gh. Sincai

Pasoptismul

Pasoptismul este o miscare de emancipare social-politica-culturala si nationala care pune bazele culturii romane moderne.
Au fost doua etape:

1. I generatie care a publicat primele ziare in lb romana cu suplimente culturale (Gh. Asachi - Albina romaneasca/ Iasi, Ion Heliade Radulescu - Curierul romanesc/Bucuresti.
2. II generatie e reprezentata de personalitati cu studii in strainatate de unde au preluat idei noi pe care le aplica in diverse domenii la intoarcerea in tara. (Moldova- C. Negruzzi/ V. Alecsandri/Mh. Kogalniceanu, Tara Romaneasca- Ion Ghica/ Nicolae Balcescu/C.A. Rosetti) 

Romantismul

                                                         Romantismul

Curent literar manifestat pe plan european in prima jumatate a sec 19, romantismul pune in prim plan subiectivitatea, reveria, rebeliunea, afirmarea individualitatii creatoare, interesul pentru folclor si mituri cat si preferinta pentru motive si sentimente specifice (natura, iubirea, geniul/singuratatea, melancolia, contemplatia).

Promoveaza cultul fanteziei si sensibilitatea.

Revolutiile moderne din sec 18 realizeaza contextul favorabil aparitiei curentului. A aparut dorinta arzatoare de libertate a fiintei

Romanticii: firi insurgente, rebele, nonconformiste.

Reprezentanti: 

• Germania: Heinrich von Oftersingen - motivul florii albastre (simbolul aspiratiei catre ideal) //mișcarea Sturm und Drang
• Anglia: Wordsworth - Balade lirice / Byron - Cain
• America: Edgar Allan Poe - Corbul
• Rusia: Puskin - Evgheni Oneghin
• Romania: Mihai Eminescu si pasoptistii ( V. Alecsandri, C. Negruzzi, Alecu Russo)

Luceafarul

                                          Luceafarul

Curent literar manifestat pe plan european in prima jumatate a sec 19, romantismul pune in prim plan subiectivitatea, reveria, rebeliunea, afirmarea individualitatii creatoare, interesul pentru folclor si mituri cat si preferinta pentru motive si sentimente specifice (natura, iubirea, geniul/singuratatea, melancolia, contemplatia).

Trasaturile romantismului se regasesc si in opera Luceafarul, aparuta in 1883,in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena, fiind apoii reprodusa in revista Convorbiri literare. 

Poemul este o alegorie pe tema geniului si o meditatie asupra conditiei umane duale (omul supus destinului pe care tinde sa il depaseasca). Acesta cuprinde elemente de origine populara si livreasca, dezvaluind pasiunea romanticului pentru folclor si mituri. Baza operei este basmul romanesc Fata din gradina de aur, cules de Richard Kunisch, pe care Eminescu il versifica si altereaza, inserand elemente din mitul Zburatorului si idei filozofice preluate de la Arthur Schopenhauer referitoate la divergentele dintre om si geniu.

Tema poemului este romantica, problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Viziunea asupra geniului, aflat in ipostaza centrala, circumscrie poetul in sfera exceptionalului, simbolizand un spirit superior devine nefericit, inadaptat, singur.

Luceafarul este un poem simbolic al iubirii imposibile, cauzata de diferentele dintre personaje. Iubirea lui devine o aspiratie spre concret cat timp a fetei este aspiratia spre absolut, dorinta omului comun de a-si depasi limitele de muritor, astfel sacrificiul devine un simbol al dragostei ideale. 

Titlul poemului dezvaluie motivul central si sustine alegoria pe tema romantica a locului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si neinteleasa, opus omului comun. Acesta uneste doua mituri: unul romanesc, al stelei si unul grecesc, al lui Hyperion, sugerand natura duala a personajului.

Poemul este alcatuit din 98 de strofe dispuse in patru tablouri, construite pe baza opozitiei universal-cosmic si uman-terestru.

Acesta este o sinteza a genurilor literare. Genul epic este validat prin existeanta unui fir narativ, a personajelor simbolice si gradarea naratiunii spre un punct culminant cat si prin formula initiala specifica basmului. Dialogul si conflictele (interior/exterior) dezvaluie prezenta dramaticului. De asemenea, sunt prezente si elemente specifice genului liric: pastelul, meditatia, idila, elegia (dorul de luceafar al fetei din primele doua tablouri) 

Primul tablou se deschide cu formula specifica basului (A fost odata ca-n povesti...) care anticipeaza caracterul ireal al universului creat. Iubirea fetei pentru Luceafar ia nastere in starea de vis, intr-un cadru nocturn, realizat prin motive romantice (marea, castelul, fereastra, oglinda). Cei doi comunica in vis, calea de a evada din spatiul concret, fata cerandu-i sa coboare in lumea ei (Cobori in jos, luceafar bland/ Alunecand pe-o raza...). Luceafarul i se infatiseaza in chip angelic apoi demonic, aspectul sau fiind in opozitie, precum elementele genezice: cerul si marea/soarele si noaptea. Diferenta dintre ei este evidentiata de luceafar prin perechea de antonime nemuritor/muritoare. Dar iubirea depaseste orice divergenta si se exprima prin sacrificiul absolut. (el vrea sa renunte la viata vesnica pentru ea)

Al doilea tablou dezvaluie povestea de dragoste dintre fata de imparat si sluga. Cei doi se numesc Catalin si Catalina ce evidentiaza de altfel, nivelul comun la care se afla amandoi si au parte de o iubire simpla, pamanteasca.  Acesta ii propune o alternativa banala, de a fugi in lume, pe masura conditiei lor umane.(Hai si-om fugi in lume....).

Al treilea tablou surprinde zborul Luceafarului catre Demiurg. Acesta cere dezlegarea de nemurire, in numele dragostei ideale pt care e in stare de sacrificiu. Cererea sa este respinsa, intrucat caderea lui ar duce la haos.

Tabloul al patrulea marcheaza restaurarea ordinii cosmice prin intoarcerea Luceafarului pe cer. Catalin si Catalina refac imaginea cuplului primordial. Luceafarul isi intelege superioritatea si accepta soarta. Cercul vostru stramt sugereaza inchiderea si limitarea lumii umane in comparatie cu lumea lui, un orizont infinit. Acesta isi asuma eternitatea si renunta la dragostea odata simtita pentru fata de imparat.

In concluzie, poemul romantic Luceafarul este o alegorie pe tema geniului si o meditatie asupra conditiei umane duale.

Elegia este o specie a genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristețe, mergând de la melancolie la durere. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe specii ale liricii culte.

• Cuprinde deseori elemente filosofice.
• Are uneori un pronunțat caracter meditativ.
• În mod clasic, elegia este reprezentată de orice poem compus din versuri
• Tonul este tandru, trist, melancolic.

Povestea lui Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb

Caracterizare

           

            Instanta fundamentala a comunicarii narative, personajul insufleteste lumea fictionala si dezvaluie prin comportamentul si ideile sale viziunea autorului unei opere epice asupra lumii.

            Acest rol il indeplineste si fiul craiului, protagonistul basmului cult “Povestea lui Harap-Alb”. El este eroul cult, de basm atipic, cu defecte si calitati care il incadreaza mai mult in sfera umanului decat cea a fabulosului, ramane prin tot ceea ce face sub semnul umanului. Are defecte si calitati, nu este un personaj inzestrat, idealizat, ci este privit in evolutie, in procesul prin care isi dezvolta o gandire, se schimba radical. Porneste de jos, la baiatul cu slabiciuni si ajunge, la finalul calatoriei, barbatul invatat, puternic, demn de a conduce o imparatie. Pleaca in calatorie ca fiu de crai si termina ca imparat.

            Statutul sau social, initial, este unul inalt, mezinul unui crai. Provine dintr-o familie inalta si, pana a plecat de acasa nu a trecut prin incercarile vietii. Acesta este protagonistul unui proces initiatic. Porneste de la curtea tatalui sau, neofit, boboc, cu dorinta de a-si arata curajul, de a salva onoarea familiei (“Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimic?!”) Initierea lui consta in descoperire, explorarea lumii (padurea labirint), cunoasterea de tipologii umane. Sfanta duminica joaca un rol important in dezvoltarea lui fiindu-i maestro. Aceasta ii da primele sfaturi si incurajari “Sa te fereasca Dzeu de ispita”, dar este si critica (“slab de inger”, “mai fricos ca o femeie”) cu dorinta de a-l intari, de a-l motiva. Pe de alta parte, Spanul, antagonistul operei, il ajuta la dezvoltare, maturizare. Il pacaleste, inferiorizeaza, fiecare proba la care este supus de acesta, pana la urma il face mai puternic, fiecare greseala, neascultare il face pe Harap-Alb sa isi dezvolte propria gandire, constiinta, se descopera pe sine (“unii ca acestia sunt trebutori pe lume cateodata pt ca fac pe oameni sa prinda minte”). La sfarsitul calatoriei ajunge tanarul maturizat, care nu mai depindea de tatal sau, capabil sa judece, sa distinga binele si raul, demn de a conduce o imparatie.

            Dpdv moral, acesta este, initial, nepoliticos (“lasa-ma matusa”), dar curajos, pleaca de acasa cu dorinta de a traversa cele “noua mari si noua tari”. Pe parcursul calatoriei da dovada de bunatate, cinste, rabdare, suparare si dreptate. Desi era mai puternic decat Spanul, nu si-a incalcat acordul, nu a dezvaluit adevarata sa identitate, l-a slujit precum Hercule pe Euristeu.

            Aceste este caracterizat direct de catre autor “fiu de crai”, “mezinul” dar si de alte personaje, “mari fricos decat o femeie”, “slab de inger”, “inima ta cea buna”, “laminate craisor”. Sfanta Duminica il critica cu scopul de a-l face mai ptuernic, mai sigur pe el, mai curajos si in acelasi timp i se adreseaza cu “luminate craisor”, adjectival “luminate” subliniaza rangul sau inalt, aspiratia spre bine, spre fapte inalte, bune, marete si modul corect si drept de a gandi. Spanul il numeste “sluga vicleana”, subliniind inteligenta sa. Vorbele sale sunt in antiteza cu cele ale imparatului Verde care il considera “sluga vrednica si credincioasa“. Harap alb ii era loial Spanului, accepta sa il slujeasca intrucat a realizat greseala facuta cand a avut incredere in el.

            Numele lui este constructie oximoronica “Harap-Alb”, negru si alb devin simbolul yin-yang, un tot unitar, care in acelasi timp dezvaluie antiteza dintre ceea ce este cu adevarat (fiu de crai) si ceea ce pare a fi (o sluga), cat si faptul ca are atat defecte si calitati, nu este perfect, se afla in echilibu, dar anticipeaza si finalul, adevarul care invinge mereu minciuna. Initial acesta este plin de prejudecati, fata de Sfanta Duminica dar si fata de cal. (“ce vorbesti in dodii, matusa? Tocmai de la una ca d-ta ti-ai gasit sa astept un ajutor?”). Se observa nepolitetea si asteptarile prea mari ale fiului de crai cu privire la cei din jur, care nu stie ca ceea ce conteaza cu adevarat este interiorul, nu ambalajul. Asemanatoare este situatia cand isi alegea calul “tot goaba cea de cal vine si incepe a manca la jaratic. Atunci fiul craiului, manios ii mai trage un frau” si ajunge sa regrete cand calul se dovedeste a fi cu puteri supranaturale “zboara ca vantul si ca gandul” si isi primeste pedeaspe pentru prejudecati(“il duce pana la nori, luna, soare”) si il cuprinde ameteala, o rascumparare pentru cele trei lovituri de capastru. Pe parcursul actiunii atitudinea I se schimba, devine respectuos (Sarumana matusa” si “netezeste coama calului”) cand realizeaza ca bunatatea atrage bunatate.

            Inca de la inceput da dovada de curaj (“ridica buzduganul sa dea”), o calitate pe care fratii lui nu o aveau, nefiind in stare sa treaca prima proba. La intrarea in pdurea labirint da dovada de determinare, voind sa iasa singur, sa descalceasca cararile incurcate, dar e naiv si cade in capcana Spanului, care il pacaleste si fura identitatea.

 Un alt mijloc de caracterizare indirecta este relatia cu celelalte personaje. Acesta isi respecta tatal, cand doreste sa salveze onoarea, familiei, fiind mancat de vorbele lui si da dovada de dragoste si sensibilitate fata de sfaturile primite (“tata mi-a dat in grija”, “Tata asa a zis”) cand ajunge in padurea labirint si realizeaza ca parintele sau a avut dreptate. Ascultand sfaturile Sfintei Duminici, ia armele, hainele si calul tatalui sau, o “transmisiune initiatica”, de la tata la fiu, de la crai la viitor imparat. Istoria se repeta, asa cum destinul craiului de a reusi devine al fiului sau, care ii calca pe urme. Calul reprezinta ajutorul universal, este un personaj specific basmului, “inteligenta calauzitoare a voinicului care nu face nimic fara acesta… fara cal orice fapta eroica este imposibila”. G Calinescu. Acesta joaca un rol important in dezvoltarea fiului de crai, il ajuta sa parcurga cele “noua mari si noua tari” “ca vantul si ca gandul”, il sfatuieste( “dragul meu calut, la grea belea m-a varat iar Spanul…/ Nu te teme, stiu eu nazdravanii de ale Spanului. Hai, nu mai sta la gandire”) si la final face dreptate (“il insfata cu dintii decap, zboara cu dansul in inaltul cerului, si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face spanul jos praf si pulbere”). Harap-Alb este plin de prejudecati si cand vine vorba de cei cinci monstri, cu infatisari grotesti (“urechi clapause si bizoaie groase”, “o namila de om”) si are dubii in a calatori impreuna cu ei, dar pe masura ce ii cunoaste si dupa ce trec impreuna toate probele imparatului Ros descopera ce inseamana prietenia adevarata, devotamentul, altruismul. Cunoaste esenta dincolo de aparenta. Realizeaza ca trasaturile morale conteaza cu adevarat, nu prima impresie ci reactiile lor si faptele savarsite in moment grele.

            La finalul calatoriei, H-A ajunge sa cunoasca ambele lumi. Fata Imparatului Ros ii dezvalie adevarata identitate, iar acesta isi primeste pedeapsa : moare de sabia Spanului. Se observa cifra magica trei, H-A se naste de trei ori, prima oara se naste uman, vine pe lume, apoi coboararea in fantana simbolizeaza prima moarte intrucat iese cu alta identitate, are o noua individualitate, a doua moarte este prin sabia Spanului urmata de a treia nastere, cand dobandeste cunoasterea suprema, ambelor universuri. El devine un tot unitar. Apa vie si apa moarta simbolizeaza diferenta dintre moarte si renastere, pentru a fi complet, trebuie sa treaca prin toata starile spiritual umane. Nunta imparteasca, rasplata, este implinirea sufleteasca, trecerea personajului intr-o noua etapa a vietii, tot efortul depus ii aduce castigul. 

         In concluzie fiul craiului ajunge sa curpinda in el viata, timpul si spatiul, intr-un echilibru precar ; porneste de la nimic, de la un simplu om si ajunge sa fie total, ajunge idealul, inzestrat cu toate calitatile, tipic unui basm.

O scrisoare pierduta

 Comediile lui I.L. Caragiale, inspirate din realitatea secolului al XlX-lea, dezvaluie cititorului un univers comic. O scrisoare pierduta a fost publicata in revista Convorbiri Literare in 1885. Aceasta este o comedie de moravuri care satirizeaza vicii ale societatii, dezvaluind si ironizand aspecte din viata politica si familiala a inaltei societati.

Titlul, o structura nominala (subst/adj) devine un document de interes public. Intamplarea este una banala, repetabila, scrisoare devenind un simbol, cauzeaza intriga.

Genul dramatic reuneste operele scrise, de obicei, pentru a fi reprezentate pe scena. Acesta impune comunicarea mesajului prin dialog si replici ale personajelor insotite de indicatii scenice.

O scrisoare pierduta dispunde de o lista de 12 personaje caracterizate sumar. Textul e impartit in 4 acte, cu un nr variabil de scene. Sunt vizibile doua planuri distincte : didascaliile si textul propriu-zis. Actiunea este concentrata si alerta, mentinand tensiunea.

Astfel, modul principal de expunere este dialogul care imprima dinamism si dramatism actiunii, constituindu-se intr-un mijloc de caracterizare a personajelor.

Cele patru acte ale comediei urmaresc traseul scrisorii si, implicit, complicatiile confruntarii politice pe care aceasta le genereaza. Spatiul si timpul sunt vag precizate, in dorinta de a generaliza actiunea (In capitala unui judet de munte, in zilele noastre). Intriga este banala, constand din pierderea unei scrisori de dragoste pierdute. Desfasurarea actiunii dezvaluie toate mijloacele abordate de persoanje pentru a recupera scrisoarea. Punctul culminant este atins in al treilea act, cand cele doua grupari politice se confrunta direct, genereand un conflict deschis. Deznodamantul restabileste echilibrul initial, scrisoarea ajungand la destinatar.

 Conflictele sunt exterioare si dezvaluie banalitatea personajelor prin contrastul dintre esenta si aparenta.

• Conflictul principal - doua tabere ce se confrunta politic (membrii partidului de la putere vs gruparea independenta a lui Nae Catavencu, aspirant la functia de deputat.
• Obstacolul este pierderea scrisorii
• Conflictul creste treptat prin tehnica bulgarelui de zapada.
• Conflictul secundar - are un rol important grupul Farfuridii-Branzovenescu

Procedee comice:

• inevolutia personajelor
• aparitiile repetate ale Cetateanului turmentat, care creeaza o stare de tensiune
• rasturnari de situatie
• atingerea tuturor intereselor, la final

Personajele reprezinta categorii sociale diverse si intruchipeaza caractere si tipologii. 

Opera are la baza categoria estetica a cmocului : existenta unui contrast intre esenta si aparenta.

• Comicul de intentii - atitudinea autorului fata de intamplari
• Comicul de moravuri - obiceiurile oamenilor
• Comicul de situatie - rasturnari de situtarie (plot twist)
• Comicul de caracter - exagerarea unor defecte
• Comicul de nume - mijloc de caracterizare 
• Comicul de limbaj - pronuntie gresita. etimologie populara, polisemia, nonsensul, contradictia

Insuficienta stapanire a limbajului coboara personajele la adevarata lor valoare.

In concluzie, comedia este o specie a genului dramatic cu un continut vesel si deznodamant fericit, in care sunt satirizate tipologii umane, moravuri ale societatii. Realizand niste personaje plate, fara profunzime, Caragiale ironizeaza societatea, devenind un pictor al unei lumi aflate in deriva morala.

Umanismul

Umanismul

Curent literar si cultural care s-a afirmat in Europa intre sec 14-17 si reprezinta o perioada de laicizare a gandirii umane. In aceasta perioada accentul cade pe preocuparile culturale ale omului si necesitatea dezvoltarii sale multilaterale.

Reprezentanti:
Romania: Cronicarii
Italia:  Dante Alighierii-Divina Comedie
           Giovanni Boccaccio-Decameronul
Anglia: Shakespeare - Romeo si Julieta
Spania: Miguel Cernantes - Don Quijote
Franta: Francois Rabelais - Garjantua si Pantagruel

Dacia Literara

Perioada pasoptisa 1830-1860
Dacia Literara a aparut la 30 ianuarie 1840 la Iasi, sub indrumarea lui Mihail Kogalniceanu.
In primul articol "Introductie" au fost prezentate obiectivele.


Principii:

1. Intemeierea spiritului critic in lit. romana pe principiul estetic "critica noastra va fi repartinitoare, vom critica cartea, nu persoana"
2. Afirmarea idealului de realizare a unitatii unei limbi si a literaturii romane "romanii sa aiba o limba si o lit. comuna pentru toti".
3. Combaterea imitatiilor si traducerilor mediocre/nocive  "omoara in noi duhul national".
4. Promovarea unei literaturi originale prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica "istoria noatra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt detul de pitoresti".

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Ultima noapte bla bla…

- Roman modern –

Tema

            Romanul modern de tip subiectiv reda prin mijloace specifice analizei psihologice coordonatele lumii interioare a unui personaj din perspective unui narator implicat diegetic si afectiv in universal evocat

-          Incercitudine

-          Neliniste interioara

Roman al experientei. “Sa nu descriu decat ceea ce vad, ce simt, ceea ce inregistreaza simturile mele”. Ultima etc. e o scriere in care arta analizei castiga unul dintre succesele ei cele mai mari” (T. Vianu)

      
Tema complexa         -   conditia intelectualului prezentata pe fundalul societatii bucurestene la incep. Sec al XX-lea

                                   -      drama acestuia in raport cu:

·         familia - conflict de idei cu Nae

·         iubirea – Ela

·         societatea – era un inadoptat la mediul social

·         razboiul

Drama -    diferenta dintre idealul sau si lumea reala

-          viziunea directa a autorului despre lume

-          “filozof intr-o lume de nestiutori”

Titlu

-          Dezvoltat, sugereaza 2 etape => structura bipartite a cartii

-          “noapte” accentueaza starea de incertitudine

-          “lumea romanului ionic ramane plina de sens, dar isi pierde omogenitatea”

-          “valorile dominante sunt de ordin personal”

-          Romanul de dragoste este integrat in cel de razboi

-          “El urmareste mai putin sa se integreze in lume, decat sa-si integreze lumea siesi, afirmand-o ca pe a sa proprie”

Naratorul

-          Intradiegetic, omniscient limitata

-          Perspective proprie “avec” – impreuna (personajul)

-          Din persp. lui se reda problematica iubirii si a razboiului

Stilul – ANTICALOFIL : “Un scriitor e un om care exprima in scris cu o liniara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce i s-a intamplat in viata”

 “Viziunea ionica este relativista, simtirea este superioara vietii si adeseori reflectiei”

Tehnici narative

-          Analiza psihologica

-          Fluxul constiintei

-          “noul roman a pierdut speranta in iluzie si a inceput sa creada in autenticitate”

-          Final deschis

-          Aparenta dezordinii in continului narativ

“monografie a indoielii” (C.Ciopraga)

“monografia unui element psihic…gelozia” (G. Calinescu)
“Stefan Gh care odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui” (T.Vianu)

Elemente Structurale

A.    “Se naste din cenusa de amintiri si dezamagiri a trecutului” Perspecius

    ↓

Process analitic. Eroul incearca sa isi explice drama iubirii

            Etape  a) Casatoria cu drag                                        d) mostenirea

                        b) orgoliul lui Gheorgidiu                               e) excursia la Odobesti

                        c) viata de familie armonioasa                        f) despartirea de Ela

            B. Romanul razboiului

-          N percepe realitatea frontului

-          Dezumanizarea finite

-          Confruntarea cu moartea

Timpul si spatiul

-          Timpul abstract devine realitate interioara

-          Discontinuitatea temporala

-          Conflicte  

-          Stefan vs Nae ( il critica deoarece era pragmatic)

-          Stefan vs Ela

-          Stefan vs societatea

-          Permite intoarcerea in timp – timpul subiectiv

-          Structura supraetajata

-          Aparenta dezordinii in continutul narativ

Personajele

-          Mijloace de constructie a personajului modern +  memorie involuntara + pluriperspectivism

-          Individualitatea urmarita din perspective psihologica

“Concretul psihologic tinde sa anuleze caracterul”

“valorile sociale sunt de ordin personal”

           

Stefan – fire sufleteasca, analitica

-          Traieste in lumea ideilor

-          Are un ideal care contravene societatii

-          E o individualitate orientate spre propria lume interioara

Iubirea – sentimental absolute

-          Ela devine un ideal                                            Razboiul > Iubirea

-          “Drama colectiva o anuleaza pe cea personala”