Modernismul reprezinta o schimbare in arta si literatura secolului al XX-lea, caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor principii noi de creatie. In felul acesta modernismul include curentele artistice novatoare precum : simbolismul, expresionismul si suprarealismul.
Poezia scrisa de Lucian Blaga este asezata in fruntea primului sau volum ”Poemele lumii”, si face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii interbelice. In viziunea lui Blaga lumina are mai multe conotatii, de la viata si vitalism pana la iubire, cunoastere si chiar divinitate.
Tema este artistul si relatia sa cu lumea. Totodata aceasta este si una filosofica, specific modernismului, descriind prin metaforele ”lumina mea” si ”lumina altora” cele doua tipuri de cunoastere specifice universului filosofic blagian. Astfel, poetul plaseaza in opozitie atitudinea poetica de potentare a misterelor universului - cunoasterea luciferica fata de intentia de a explica lumea intr-un mod rational, cunoasterea paradisiaca. Cunoasterea lumii in planul creatiei este posibila doar prin iubire, implicare afectiva si daruire. (Eu nu strivesc.../Caci eu iubesc...).
Titlul este o structura ampla, enuntiativa, care defineste raportul artist-univers. Plasarea initiala a pronumelui ”eu”, marca a eului liric subiectiv, corespunde influentelor expresioniste, exprima atitudinea poetului-filozof de protejare a misterelor lumii. Verbul la forma negatica dezvaluie refuzul cunoasterii de tip rational si dorinta de cunoastere luciferica, poetica. Metafora revelatorie ”corola de minuni a lumii”, imagine a perfectiunii, semnifica prin ideea de cerc, misterele universale pe care poetul le protejeaza si le va iubi mereu.
Din punct de vedere compozitional, discursul poetic este construit ca un monolog liric confesiv, nu este structurat strofic, folosindu-se tehnica ingambamentului, caracteristica formala a poeziei moderne. Continutul este organizat in trei secvente bazandu-se pe ”lumina mea” si ”lumina altora” sau pe cele doua moduri de cunoastere. Titlul este reluat ca prim vers iar sensul sau este imbogatit de lantul de metafore, urmand a fi intregit de ultimul vers. (Eu nu strivesc.../caci eu iubesc si flori, si ochi, si buze, si morminte) Termenii enumeratiei devin teme majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole ce adaposteste tainele universului: flori- viata, frumosul, ochi-cunoasterea, buze-iubirea, rostirea, morminte-marea taina a mortii.
Primele cinci versuri alcatuiesc prima secventa care detaliaza relatia eu-univers. Continutul de idei se organizeaza pe un scenariu al calatoriei initiatice: fiinta are revelatia unor intruchipari concrete ale miracolului vietii si ale misterelor mortii, pe care nu vrea sa le destrame. Atitudinea eului este redata prin verbe cu forma negativa (nu strivesc, nu ucid), iar tainele descoperite sunt redate prin ponderea de metafore specifice modernismului.
Secventa a doua detaliaza un alt mod de cunoastere, cea paradisiaca. Aceasta este figurata poetic de metafora ”lumina”altora si se asociaza cu verbul ”sugruma” care, prin sensul sau, denota ca incercarea de a intelege si a denumi tainele lumii reprezinta un mod de distrugere. Cunoasterea luciferica pentru care opteaza poetul este comparata cu lumina selenara. Lumina lunii dezvaluie partial misterele lumii, in acord cu atitudinea creatorului care vrea sa le protejeze (asa imbogatesc si eu intunecata zare). Se observa crearea unui camp semantic al misterului configurat prin termeni ca ”intunecata zare”, ”sfant mister” si intregit de contructii lexicale realizate cu prefixul de negatie ”ne-nteles, nepatruns”. Se sugereaza astfel ca actul de creatie aprofundeaza misterele, nu le dezvaluie.
(tot ce-i neinteles se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari)
Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol concluziv, exprimata prin raportul de cauzalitate ”caci”. Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (tot se schimba sub ochii mei) si de iubire (caci eu iubesc...). Aceasta ultima secvenra defineste prin opozitie cunoasterea luciferica. Prin conjunctia adversativa ”dar” se stabileste raportul eu-altii.
De asemenea forma moderna a poeziei reprezinta o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a ideilor si a sentimentelor. Principala inovatie a lui Lucian Blaga, la nivelul limbajului, o reprezinta metafora, atat cea revelatorie (corola de minuni) cat si cea plasticizata (vraja napatrunsului ascuns). Se identifica deci, predispozitia poetului catre metaforizare, trasatura a liricii moderne care confera limbajului poetic ambiguitate.
In concluzie, poezia este o arta poetica moderna prin valorificarea unor elemente specifice expresionismului: relatia fiintei cu universul din jurul sau, cultivarea misterelor si caracterul subiectiv al discursului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu