Povestea lui Harap-Alb

Povestea lui Harap-Alb

Caracterizare

           

            Instanta fundamentala a comunicarii narative, personajul insufleteste lumea fictionala si dezvaluie prin comportamentul si ideile sale viziunea autorului unei opere epice asupra lumii.

            Acest rol il indeplineste si fiul craiului, protagonistul basmului cult “Povestea lui Harap-Alb”. El este eroul cult, de basm atipic, cu defecte si calitati care il incadreaza mai mult in sfera umanului decat cea a fabulosului, ramane prin tot ceea ce face sub semnul umanului. Are defecte si calitati, nu este un personaj inzestrat, idealizat, ci este privit in evolutie, in procesul prin care isi dezvolta o gandire, se schimba radical. Porneste de jos, la baiatul cu slabiciuni si ajunge, la finalul calatoriei, barbatul invatat, puternic, demn de a conduce o imparatie. Pleaca in calatorie ca fiu de crai si termina ca imparat.

            Statutul sau social, initial, este unul inalt, mezinul unui crai. Provine dintr-o familie inalta si, pana a plecat de acasa nu a trecut prin incercarile vietii. Acesta este protagonistul unui proces initiatic. Porneste de la curtea tatalui sau, neofit, boboc, cu dorinta de a-si arata curajul, de a salva onoarea familiei (“Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimic?!”) Initierea lui consta in descoperire, explorarea lumii (padurea labirint), cunoasterea de tipologii umane. Sfanta duminica joaca un rol important in dezvoltarea lui fiindu-i maestro. Aceasta ii da primele sfaturi si incurajari “Sa te fereasca Dzeu de ispita”, dar este si critica (“slab de inger”, “mai fricos ca o femeie”) cu dorinta de a-l intari, de a-l motiva. Pe de alta parte, Spanul, antagonistul operei, il ajuta la dezvoltare, maturizare. Il pacaleste, inferiorizeaza, fiecare proba la care este supus de acesta, pana la urma il face mai puternic, fiecare greseala, neascultare il face pe Harap-Alb sa isi dezvolte propria gandire, constiinta, se descopera pe sine (“unii ca acestia sunt trebutori pe lume cateodata pt ca fac pe oameni sa prinda minte”). La sfarsitul calatoriei ajunge tanarul maturizat, care nu mai depindea de tatal sau, capabil sa judece, sa distinga binele si raul, demn de a conduce o imparatie.

            Dpdv moral, acesta este, initial, nepoliticos (“lasa-ma matusa”), dar curajos, pleaca de acasa cu dorinta de a traversa cele “noua mari si noua tari”. Pe parcursul calatoriei da dovada de bunatate, cinste, rabdare, suparare si dreptate. Desi era mai puternic decat Spanul, nu si-a incalcat acordul, nu a dezvaluit adevarata sa identitate, l-a slujit precum Hercule pe Euristeu.

            Aceste este caracterizat direct de catre autor “fiu de crai”, “mezinul” dar si de alte personaje, “mari fricos decat o femeie”, “slab de inger”, “inima ta cea buna”, “laminate craisor”. Sfanta Duminica il critica cu scopul de a-l face mai ptuernic, mai sigur pe el, mai curajos si in acelasi timp i se adreseaza cu “luminate craisor”, adjectival “luminate” subliniaza rangul sau inalt, aspiratia spre bine, spre fapte inalte, bune, marete si modul corect si drept de a gandi. Spanul il numeste “sluga vicleana”, subliniind inteligenta sa. Vorbele sale sunt in antiteza cu cele ale imparatului Verde care il considera “sluga vrednica si credincioasa“. Harap alb ii era loial Spanului, accepta sa il slujeasca intrucat a realizat greseala facuta cand a avut incredere in el.

            Numele lui este constructie oximoronica “Harap-Alb”, negru si alb devin simbolul yin-yang, un tot unitar, care in acelasi timp dezvaluie antiteza dintre ceea ce este cu adevarat (fiu de crai) si ceea ce pare a fi (o sluga), cat si faptul ca are atat defecte si calitati, nu este perfect, se afla in echilibu, dar anticipeaza si finalul, adevarul care invinge mereu minciuna. Initial acesta este plin de prejudecati, fata de Sfanta Duminica dar si fata de cal. (“ce vorbesti in dodii, matusa? Tocmai de la una ca d-ta ti-ai gasit sa astept un ajutor?”). Se observa nepolitetea si asteptarile prea mari ale fiului de crai cu privire la cei din jur, care nu stie ca ceea ce conteaza cu adevarat este interiorul, nu ambalajul. Asemanatoare este situatia cand isi alegea calul “tot goaba cea de cal vine si incepe a manca la jaratic. Atunci fiul craiului, manios ii mai trage un frau” si ajunge sa regrete cand calul se dovedeste a fi cu puteri supranaturale “zboara ca vantul si ca gandul” si isi primeste pedeaspe pentru prejudecati(“il duce pana la nori, luna, soare”) si il cuprinde ameteala, o rascumparare pentru cele trei lovituri de capastru. Pe parcursul actiunii atitudinea I se schimba, devine respectuos (Sarumana matusa” si “netezeste coama calului”) cand realizeaza ca bunatatea atrage bunatate.

            Inca de la inceput da dovada de curaj (“ridica buzduganul sa dea”), o calitate pe care fratii lui nu o aveau, nefiind in stare sa treaca prima proba. La intrarea in pdurea labirint da dovada de determinare, voind sa iasa singur, sa descalceasca cararile incurcate, dar e naiv si cade in capcana Spanului, care il pacaleste si fura identitatea.

 Un alt mijloc de caracterizare indirecta este relatia cu celelalte personaje. Acesta isi respecta tatal, cand doreste sa salveze onoarea, familiei, fiind mancat de vorbele lui si da dovada de dragoste si sensibilitate fata de sfaturile primite (“tata mi-a dat in grija”, “Tata asa a zis”) cand ajunge in padurea labirint si realizeaza ca parintele sau a avut dreptate. Ascultand sfaturile Sfintei Duminici, ia armele, hainele si calul tatalui sau, o “transmisiune initiatica”, de la tata la fiu, de la crai la viitor imparat. Istoria se repeta, asa cum destinul craiului de a reusi devine al fiului sau, care ii calca pe urme. Calul reprezinta ajutorul universal, este un personaj specific basmului, “inteligenta calauzitoare a voinicului care nu face nimic fara acesta… fara cal orice fapta eroica este imposibila”. G Calinescu. Acesta joaca un rol important in dezvoltarea fiului de crai, il ajuta sa parcurga cele “noua mari si noua tari” “ca vantul si ca gandul”, il sfatuieste( “dragul meu calut, la grea belea m-a varat iar Spanul…/ Nu te teme, stiu eu nazdravanii de ale Spanului. Hai, nu mai sta la gandire”) si la final face dreptate (“il insfata cu dintii decap, zboara cu dansul in inaltul cerului, si apoi, dandu-i drumul de-acolo, se face spanul jos praf si pulbere”). Harap-Alb este plin de prejudecati si cand vine vorba de cei cinci monstri, cu infatisari grotesti (“urechi clapause si bizoaie groase”, “o namila de om”) si are dubii in a calatori impreuna cu ei, dar pe masura ce ii cunoaste si dupa ce trec impreuna toate probele imparatului Ros descopera ce inseamana prietenia adevarata, devotamentul, altruismul. Cunoaste esenta dincolo de aparenta. Realizeaza ca trasaturile morale conteaza cu adevarat, nu prima impresie ci reactiile lor si faptele savarsite in moment grele.

            La finalul calatoriei, H-A ajunge sa cunoasca ambele lumi. Fata Imparatului Ros ii dezvalie adevarata identitate, iar acesta isi primeste pedeapsa : moare de sabia Spanului. Se observa cifra magica trei, H-A se naste de trei ori, prima oara se naste uman, vine pe lume, apoi coboararea in fantana simbolizeaza prima moarte intrucat iese cu alta identitate, are o noua individualitate, a doua moarte este prin sabia Spanului urmata de a treia nastere, cand dobandeste cunoasterea suprema, ambelor universuri. El devine un tot unitar. Apa vie si apa moarta simbolizeaza diferenta dintre moarte si renastere, pentru a fi complet, trebuie sa treaca prin toata starile spiritual umane. Nunta imparteasca, rasplata, este implinirea sufleteasca, trecerea personajului intr-o noua etapa a vietii, tot efortul depus ii aduce castigul. 

         In concluzie fiul craiului ajunge sa curpinda in el viata, timpul si spatiul, intr-un echilibru precar ; porneste de la nimic, de la un simplu om si ajunge sa fie total, ajunge idealul, inzestrat cu toate calitatile, tipic unui basm.